În textul original, mai multe cuvinte revelează caracterul Său: Elohim (ebr.) — putere, Creator; YHWH (ebr.) — Cel care este, Dumnezeul legământului; Adonai (ebr.) — Stăpânul meu; Theos (gr.) — termenul NT. Fiecare nuanță descoperă un aspect diferit al Celui fără de început.
Din ebr. Yeshua (יֵשׁוּעַ) — „YHWH mântuiește". Forma greacă Iēsous, latinizată Iesus. Numele dat de înger înainte de naștere: „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale." (Matei 1:21). Același nume purtat de Iosua în VT — ambii au condus un popor spre eliberare.
„Unsul" în ebraică (Mashiach); Hristos în greacă. Regele promis din linia lui David care va instaura domnia lui Dumnezeu. Profeții VT l-au descris cu secole înainte: locul nașterii (Mica 5:2), intrarea în Ierusalim pe măgar (Zaharia 9:9), prețul trădării (Zaharia 11:12). Creștinii cred că Isus din Nazaret este împlinirea acestor profeții.
Unul dintre cei doisprezece ucenici aleși de Isus pentru a-I continua misiunea. Ulterior, termenul a inclus și pe Pavel și alții cu autoritate apostolică directă.
Ambarcațiunea construită de Noe la porunca lui Dumnezeu pentru a supraviețui potopului. Simbol al mântuirii divine în mijlocul judecății.
Proclamarea harului și a prosperității divine peste o persoană sau un popor. Poate fi pronunțată de Dumnezeu, de preoți sau de părinți asupra urmașilor.
Ritualde inițiere creștină prin imersie în apă sau stropire, simbolizând moartea față de păcat și învierea la viață nouă în Hristos.
Colecția de cărți recunoscute ca Scriptură inspirată și autoritativă. Canonul protestant include 66 de cărți; cel catolic adaugă cărțile deuterocanonite.
Ritual chirurgical primit de bărbații evrei ca semn al Legământului lui Dumnezeu cu Avraam. În NT, Pavel o descrie ca substituită de credință.
Încrederea și angajamentul față de Dumnezeu și promisiunile Sale, cu implicații practice în comportament. Nu doar o credință intelectuală, ci o relație vie.
Slujitor în comunitatea creștină timpurie, ales pentru nevoile practice ale congregației. Literal în greacă: diakonos = slujitor, servitor.
Persoana a treia a Trinității, prezentă în creație, în profeți și în plinătate în credincioșii NT. Dă daruri, produce roada caracterului și mijlocește rugăciunea.
Ramura teologiei care studiază evenimentele legate de sfârșitul timpurilor: a doua venire a lui Hristos, învierea, judecata, și starea finală a omenirii.
Literal "veste bună": mesajul că Dumnezeu oferă iertare și viață veșnică prin moartea și învierea lui Isus Hristos. Cele patru Evanghelii sunt relatări ale vieții lui Isus.
Grupare religioasă iudaică din sec. I d.Hr., renumită pentru respectarea strictă a Legii și a tradițiilor orale. Credeau în învierea morților și în îngeri.
Titlu folosit de Isus pentru Sine, cu rădăcini în Daniel 7. Indică atât umanitatea deplină, cât și autoritatea divină ca Mesia așteptat.
Termen pentru judecata finală și pedeapsa veșnică, derivat din Valea Hinom (Ge-Hinnom) de lângă Ierusalim, unde se ardeau jertfe idolatre.
Etapa finală a mântuirii — transformarea completă a trupului și caracterului la învierea morților, când credinciosul va fi pe deplin asemănător lui Hristos.
Favoarea pe care Dumnezeu o acordă fără ca omul să o merite sau să o câștige. Fundamentul mântuirii creștine: "Prin har ați fost mântuiți."
Disciplina care studiază principiile corecte de interpretare a textelor biblice, luând în considerare contextul literar, istoric, gramatical și teologic.
Eliberarea completă de vina și pedeapsa păcatelor prin harul lui Dumnezeu. Fundamentată pe jertfa lui Hristos, nu pe meritele omului.
Actul prin care păcatele sunt acoperite și relația cu Dumnezeu restaurată. În VT: prin jertfe animale. În NT: prin jertfa unică și definitivă a lui Hristos.
Doctrina că Fiul lui Dumnezeu a luat natură umană deplină în Isus din Nazaret, rămânând în același timp pe deplin divin. "Cuvântul S-a făcut trup."
Oferirea unui dar — animal, cereale sau tămâie — lui Dumnezeu ca act de adorare, mulțumire sau ispășire. Sistemul levitic de jertfe prefigurează jertfa lui Hristos.
La fiecare cincizeci de ani în Israel, pământurile se returnau proprietarilor originali, robii erau eliberați și datoriile iertate — o rânduială a restaurării divine.
Actul juridic prin care Dumnezeu îl declară pe omul credincios drept, nu pe baza faptelor sale, ci pe baza dreptății lui Hristos imputate lui.
Cuvânt grecesc pentru comuniunea profundă din comunitatea creștină: împărtășirea vieții spirituale, a resurselor materiale și a misiunii comune.
Un acord solemn, adesea sigilat cu sânge sau jurământ, prin care Dumnezeu se leagă de poporul Său cu promisiuni. VT și NT sunt în fapt Legământul Vechi și cel Nou.
Membrul tribului lui Levi desemnat pentru slujba Cortului Întâlnirii și a Templului. Preoții propriu-ziși erau din familia lui Aaron, levit din neam.
Hrana miraculoasă trimisă de Dumnezeu în fiecare dimineață timp de 40 de ani în pustie. Isus Se descrie ca adevărata Mană coborâtă din cer.
Eliberarea completă — prezentă și viitoare — de păcat, de moarte și de judecata lui Dumnezeu, primită prin credință în Isus Hristos.
Perioadă de o mie de ani menționată în Apocalipsa 20 în care Hristos domnește. Teologii au trei perspective: premilenaristă, postmilenaristă și amilenaristă.
Persoană care se consacra lui Dumnezeu printr-un legământ special: abținere de la vin, neras și evitarea contactului cu morții. Samson și Ioan Botezătorul sunt exemple.
Poveste scurtă cu personaje și situații concrete care ilustrează un adevăr spiritual profund. Isus a folosit pilde ca metodă principală de predare.
Termenul grecesc pentru "prezență" sau "sosire", folosit în NT pentru a doua venire a lui Hristos în glorie la sfârșitul veacurilor.
Sărbătoarea anuală care comemorează eliberarea Israelului din sclavia egipteană prin jertfa mielului pascal. Modelul profetic al jertfei lui Hristos — Mielul lui Dumnezeu.
Unul dintre tatăl fondator ai poporului Israel: Avraam, Isaac, Iacov și cei doisprezece fii ai lui Iacov. Uneori include și Noe și pe ceilalți din Geneza.
Schimbarea fundamentală de direcție a voinței și vieții — de la păcat spre Dumnezeu. Nu doar un sentiment de regret, ci o reorientare profundă.
Persoana desemnată să mijlocească între popor și Dumnezeu prin jertfe și rugăciune. Isus este descris ca Marele Preot suprem și definitiv în Epistola către Evrei.
Persoana care transmite mesaje divine unui popor sau individ. Profeții biblici aveau atât rol de predicatori (chemau la pocăință) cât și de predictori (anunțau viitorul).
Eliberarea unui rob sau debitor prin plata unui preț de răscumpărare (în greacă: lytron). Aplicat lui Hristos: El ne-a eliberat din robia păcatului prin sângele Său.
Comunicarea inimii cu Dumnezeu — incluzând adorare, mulțumire, mărturisire și cerere. Isus a modelat rugăciunea în "Tatăl nostru" și a rugat el însuși intens.
Ziua Cincizecimii — sărbătoare evreiască la 50 de zile după Paște. Apostolii au primit Duhul Sfânt în această zi, marcând nașterea Bisericii creștine.
Ziua a șaptea, consacrată odihnei și închinării, reflectând odihna lui Dumnezeu după creație. În VT: sambăta. Creștinii au mutat adunarea în prima zi — Ziua Învierii.
Grupare religioasă iudaică formată predominant din preoți și aristocrați. Negau învierea morților, îngerii și revelația orală. Dispăruți după 70 d.Hr.
Calitatea esențială a lui Dumnezeu de a fi absolut pur și separat de orice rău. Aplicată oamenilor: chemarea de a fi separați de păcat și dedicați lui Dumnezeu.
Procesul continuu al transformării caracterului credinciosos spre asemănarea cu Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt pe parcursul vieții.
Declarația fundamentală a credinței iudaice: "Ascultă, Israele: Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn." Recitată zilnic de evrei credincioși.
Locul de adunare, rugăciune și studiu al Scripturii pentru comunitatea evreiască, apărut în perioada exilului babilonian. Isus a predicat frecvent în sinagogi.
Manifestarea vizibilă și luminoasă a prezenței lui Dumnezeu — stâlpul de nor și foc, lumina din Sfânta Sfintelor, strălucirea de la Schimbarea la față a lui Isus.
Locașul sfânt din Ierusalim, construit de Solomon, care era centrul închinării israelite. Distrus în 586 î.Hr., reconstruit, și din nou distrus în 70 d.Hr.
În contextul Bibliei: Legământ. Vechiul Testament = Legământul vechi, Noul Testament = Legământul nou sigilat prin sângele lui Hristos la Cina cea de Taină.
Doctrina creștină că Dumnezeu există ca o singură ființă în trei persoane distincte și egale: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Termenul nu apare în Biblie, dar doctrina da.
Turnarea sau aplicarea de ulei sfânt pe cap ca semn al chemării, consacrării și învestirii cu autoritate divină — aplicat regilor, preoților și profeților.
Nu doar existența fără sfârșit, ci mai ales calitatea vieții în relație deplină cu Dumnezeu — care începe de acum și continuă în veșnicie.
Cea mai sfântă zi din calendarul ebraic (Leviticul 16), când Marele Preot intra în Sfânta Sfintelor o singură dată pe an pentru a ispăși păcatele națiunii. Prefigurează jertfa lui Hristos.
Expresie profetică pentru intervenția decisivă a lui Dumnezeu în istorie — fie în judecată asupra dușmanilor, fie în restaurarea poporului Său. Culminează cu a doua venire.