Pilda vierilor
1Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din țară.
2La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
3Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
4A trimis iarăși la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap și l-au batjocorit.
5A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulți alții, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
6Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis și pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”, zicea el.
7Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moștenitorul; veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră.”
8Și au pus mâna pe el, l-au omorât și i-au aruncat trupul afară din vie.
9Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, și via o va da altora.
10Oare n-ați citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
11Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri”?”
12Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat și au plecat.
Birul cezarului
13Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei și din irodieni, ca să-L prindă cu vorba.
14Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni; căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu?
15Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd.”
16I-au adus un ban; și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei.
17Atunci Isus le-a zis: „Dați, dar, cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El.
Despre înviere
18Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare:
19„Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva și-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.”
20Erau, dar, șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit fără să lase urmaș.
21Al doilea a luat de nevastă pe văduvă și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea.
22Și niciunul din cei șapte n-a lăsat urmaș. După ei toți, a murit și femeia.
23La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de nevastă.”
24Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi, din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25Căci după ce vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
26În ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”?
27Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”
Cea mai mare poruncă
28Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
29Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”;
30și: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.
31Iar a doua este următoarea: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”
32Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El
33și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele.”
34Isus a văzut că a răspuns cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
Al cui fiu este Hristosul?
35Pe când învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
36Însuși David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.”
37Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?” Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
Mustrarea cărturarilor
38În învățătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin piețe.
39Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospețe;
40casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”
Văduva săracă
41Isus ședea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult.
42A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți, care fac un gologan.
43Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie;
44căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”