52 versete~6 min de citire

Barnaba şi Saul. Elima

1În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul.
2Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.”
3Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat plece.
4Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, și de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5Ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
6După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu cu numele Bar-Isus,
7care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul și și-a arătat dorința audă Cuvântul lui Dumnezeu.
8Dar Elima, vrăjitorulcăci așa se tâlcuiește numele luile stătea împotrivă și căuta abată pe dregător de la credință.
9Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el
10și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu strâmbi căile drepte ale Domnului?
11Acum, iată mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceață și întuneric și căuta bâjbâind niște oameni care -l ducă de mână.
12Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.

Pavel în Perga şi în Antiohia Pisidiei

13Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.
14Din Perga și-au urmat drumul înainte și au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă și au șezut jos.
15După citirea Legii și a Prorocilor, fruntașii sinagogii au trimis le zică: „Fraților, dacă aveți un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiți.”
16Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care temeți de Dumnezeu, ascultați!
17Dumnezeul acestui popor, Israel, a ales pe părinții noștri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul șederii lui în țara Egiptului, și l-a scos din Egipt cu brațul Său cel puternic.
18Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustiu.
19Și, după ce a nimicit șapte popoare în țara Canaanului, le-a dat de moștenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20După aceste lucruri, le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.
21Ei au cerut atunci un împărat. Și, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin;
22apoi l-a înlăturat și le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.”
23Din sămânța lui David, Dumnezeu, după făgăduința Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
24Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinței la tot norodul lui Israel.
25Și Ioan, când era la sfârșitul însărcinării lui, zicea: „Cine credeți sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic -I dezleg încălțămintea picioarelor.”
26Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27Căci locuitorii din Ierusalim și mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; și, prin faptul L-au osândit, au împlinit cuvintele Prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28Măcar n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuși ei au cerut lui Pilat -L omoare.
29Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.
30Dar Dumnezeu L-a înviat din morți.
31El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.
32Și noi aducem vestea aceasta bună făgăduința făcută părinților noștri,
33Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
34 L-a înviat din morți, așa nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „ voi împlini, cu toată credincioșia, făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.”
35De aceea mai zice și în alt Psalm: „Nu vei îngădui ca sfântul Tău vadă putrezirea.”
36Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea.
37Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.
38 știți, dar, fraților, în El vi se vestește iertarea păcatelor;
39și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40Astfel, luați seama nu vi se întâmple ce se spune în Proroci:
41Uitați-, disprețuitorilor, mirați- și pieriți; căci în zilele voastre, am fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum dacă v-ar istorisi-o cineva.”
42Când au ieșit afară, Neamurile i-au rugat le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri.

Prigonirea iudeilor

43Și, după ce s-a împrăștiat adunarea, mulți din iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și-i îndemnau stăruie în harul lui Dumnezeu.
44În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau.
46Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiți și singuri judecați nevrednici de viața veșnică, iată ne întoarcem spre Neamuri.
47Căci așa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca fii Lumina Neamurilor, ca duci mântuirea până la marginile pământului.”
48Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți capete viața veșnică au crezut.
49Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara.
50Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază și pe fruntașii cetății, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au izgonit din hotarele lor.
51Pavel și Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și s-au dus în Iconia,
52în timp ce ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.

Sfârșitul capitolului