33 versete~4 min de citire

Cei tari să îngăduie pe cei slabi

1Noi, care suntem tari, suntem datori răbdăm slăbiciunile celor slabi și nu ne plăcem nouă înșine.
2Fiecare din noi placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.
3Căci și Hristos nu Și-a plăcut Lui însuși; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.”
4Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, avem nădejde.
5Dumnezeul răbdării și al mângâierii facă aveți aceleași simțăminte unii față de alții, după pilda lui Hristos Isus;
6pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.
7Așadar, primiți- unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.

Hristos a întărit făgăduinţele

8Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca dovedească credincioșia lui Dumnezeu și întărească făgăduințele date părinților;
9și ca Neamurile slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri și voi cânta Numelui Tău.”
10Este zis iarăși: „Înveseliți-, Neamuri, împreună cu poporul Lui.”
11Și iarăși: „Lăudați pe Domnul, toate neamurile; slăviți-L, toate noroadele.”
12Tot astfel și Isaia zice: „Din Iese va ieși o Rădăcină care Se va scula domnească peste Neamuri; și Neamurile vor nădăjdui în El.”
13Dumnezeul nădejdii umple de toată bucuria și pacea pe care o credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, fiți tari în nădejde!

Pavel despre slujba lui

14În ce privește pe voi, fraților, eu însumi sunt încredințat sunteți plini de bunătate, plini și de orice fel de cunoștință, și astfel sunteți în stare sfătuiți unii pe alții.
15Totuși, ici colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu,
16ca fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile -I fie o jertfă bine primită, sfințită de Duhul Sfânt.
17Eu, dar, pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu.
18Căci n- îndrăzni pomenesc niciun lucru pe care nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele,
19fie prin puterea semnelor și a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Așa , de la Ierusalim și țările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosință Evanghelia lui Hristos.
20Și am căutat vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca nu zidesc pe temelia pusă de altul,
21după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, și cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaște.”

Planurile apostolului

22Iată ce m-a împiedicat de multe ori vin la voi.
23Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care țină pe aceste meleaguri și fiindcă de ani de zile doresc fierbinte vin la voi,
24nădăjduiesc văd în treacăt, când voi duce în Spania, și fiu însoțit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorința de a fi stat la voi.
25Acum duc la Ierusalim duc niște ajutoare sfinților.
26Căci cei din Macedonia și Ahaia au avut bunătatea facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții care sunt în Ierusalim.
27Negreșit, au avut bunătatea; dar era și o datorie față de ei; pentru , dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovnicești, este de datoria lor -i ajute și ele cu bunurile lor pământești.
28După ce-mi voi împlini, dar, însărcinarea aceasta și le voi încredința aceste daruri, voi pleca în Spania și voi trece pe la voi.
29Știu , dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos.
30 îndemn, dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine,
31ca fiu izbăvit de răzvrătiții din Iudeea și pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim fie bine primită de sfinți;
32și astfel ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, și răcoresc puțin în mijlocul vostru.
33Dumnezeul păcii fie cu voi cu toți! Amin.

Sfârșitul capitolului