Strigarea prietenoasă a înţelepciunii
1Înțelepciunea și-a zidit casa, și-a tăiat cei șapte stâlpi.
2Și-a înjunghiat vitele, și-a amestecat vinul, și-a pus masa.
3Și-a trimis slujnicele și strigă, de pe vârful înălțimilor cetății:
4„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiți de pricepere le zice:
5„Veniți de mâncați din pâinea mea și beți din vinul pe care l-am amestecat!
6Lăsați prostia și veți trăi, și umblați pe calea priceperii!”
7Cel ce mustră pe un batjocoritor își trage dispreț și cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară.
8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înțelept, și el te va iubi!
9Dă înțeleptului, și se va face și mai înțelept; învață pe cel neprihănit, și va învăța și mai mult!
10Începutul înțelepciunii este frica de Domnul; și știința sfinților este priceperea.
11Prin mine ți se vor înmulți zilele și ți se vor mări anii vieții tale.
12Dacă ești înțelept, pentru tine ești înțelept; dacă ești batjocoritor, tu singur vei suferi.
Îndemn împotriva ademenirii nebuniei
13Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă și care nu știe nimic.
14Ea șade totuși la ușa casei sale, pe un scaun, pe înălțimile cetății,
15ca să strige la trecătorii care merg pe calea cea dreaptă:
16„Cine este prost, să vină aici!” Iar celui fără minte îi zice:
17„Apele furate sunt dulci, și pâinea luată pe ascuns este plăcută!”
18El nu știe că acolo sunt morții și că oaspeții ei sunt în văile Locuinței morților.