Relele de acum şi aducerile-aminte
1Adu-ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te și vezi-ne ocara!
2Moștenirea noastră a trecut la niște străini, casele noastre, la cei din alte țări!
3Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca niște văduve.
4Apa noastră o bem pe bani, și lemnele noastre trebuie să le plătim.
5Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire și, când obosim, nu ne dau odihnă.
6Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7Părinții noștri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele.
8Robii ne stăpânesc, și nimeni nu ne izbăvește din mâinile lor.
9Ne căutăm pâinea cu primejdia vieții noastre, căci ne amenință sabia în pustiu.
10Ne arde pielea ca un cuptor de frigurile foamei.
11Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare, în cetățile lui Iuda.
12Mai marii noștri au fost spânzurați de mâinile lor; bătrânilor nu le-a dat nicio cinste.
13Tinerii au fost puși să râșnească, și copiii cădeau sub poverile de lemn.
14Bătrânii nu se mai duc la poartă, și tinerii au încetat să mai cânte.
15S-a dus bucuria din inimile noastre, și jalea a luat locul jocurilor noastre.
16A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!
17Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii,
18este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă șacalii prin el.
19Dar Tu, Doamne, împărățești pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuie din neam în neam!
20Pentru ce să ne uiți pe vecie și să ne părăsești pentru multă vreme?
21Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22Să ne fi lepădat Tu de tot oare și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?