1Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie și care nu încetează să se dedea la răpire!…
2Auziți pocnetul biciului, uruitul roților, tropăitul cailor și durduitul carelor!
3Se aruncă năvalnici călăreții, scânteiază sabia, fulgeră sulița… O mulțime de răniți!… Grămezi de trupuri moarte!… Morți fără număr!… Cei vii se împiedică de cei morți!…
4Din pricina multelor curvii ale curvei plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei și popoarele prin vrăjitoriile ei.
5„Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oștirilor, îți voi ridica poalele peste cap ca să-ți vadă neamurile goliciunea, și împărățiile, rușinea.
6Voi azvârli cu murdării peste tine, te voi înjosi și te voi face de ocară.
7Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine și vor zice: „Ninive este nimicită! Cine o va plânge? Unde să-ți caut mângâietori?
8Ești tu mai bună decât No-Amon, cetatea care ședea între râuri, înconjurată de ape, având ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?
9Etiopia și egiptenii fără număr erau tăria ei, Put și libienii erau ajutoarele ei.
10Și totuși a trebuit să plece și ea în surghiun, s-a dus în robie; și pruncii ei au fost zdrobiți în toate colțurile ulițelor; au aruncat sorțul asupra fruntașilor ei, și toți mai marii ei au fost aruncați în lanțuri.
11Și tu te vei îmbăta, te vei ascunde; și tu vei căuta un loc de adăpost împotriva vrăjmașului!
12Toate cetățuile tale sunt niște smochini cu cele dintâi roade; când îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănânce.
13Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porțile țării tale se deschid înaintea vrăjmașilor tăi; focul îți mistuie zăvoarele!
14Scoate-ți apă pentru împresurare! Drege-ți întăriturile! Calcă pământul, frământă lutul și gătește cuptorul de cărămidă!
15Acolo te va mânca focul, te va nimici sabia cu desăvârșire, te va mistui ca niște lăcuste, căci te-ai înmulțit ca forfecarul, te-ai îngrămădit ca lăcustele!
16Negustorii tăi sunt mai mulți decât stelele cerului, s-au îngrămădit ca puii de lăcustă care își întind aripile și zboară.
17Voievozii tăi sunt ca lăcustele, mai marii tăi ca o ceată de lăcuste care tăbărăsc în dumbrăvi pe răcoarea zilei: când răsare soarele, zboară, și nu se mai cunoaște locul unde erau.
18În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, și vitejii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munți, și nimeni nu-l mai strânge.
19Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toți cei ce vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela pe care să nu-l fi atins răutatea ta?”