Moartea lui Ioan Botezătorul
1În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus;
2și a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morți, și de aceea se fac minuni prin el.”
3Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase și-l pusese în temniță, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
4pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ți este îngăduit s-o ai de nevastă.”
5Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.
6Dar, când se prăznuia ziua nașterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeților și a plăcut lui Irod.
7De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.
8Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
9Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale și de ochii celor ce ședeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
10Și a trimis să taie capul lui Ioan în temniță.
11Capul a fost adus într-o farfurie și dat fetei, care l-a dus la mama sa.
12Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat și s-au dus de au dat de știre lui Isus.
Înmulţirea pâinilor
13Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieșit din cetăți și s-au luat după El pe jos.
14Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, și a vindecat pe cei bolnavi.
15Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu, și vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-și cumpere de mâncare.”
16„N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus, „dați-le voi să mănânce.”
17Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini și doi pești.”
18Și El le-a zis: „Aduceți-i aici la Mine.”
19Apoi a poruncit noroadelor să șadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărțit noroadelor.
20Toți au mâncat și s-au săturat; și s-au ridicat douăsprezece coșuri pline cu rămășițele de firimituri.
21Cei ce mâncaseră erau cam la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.
22Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.
Umblarea pe mare
23După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, și El era singur acolo.
24În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
25Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
26Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: „Este o nălucă!” Și, de frică, au țipat.
27Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”
28„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.”
29„Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
30Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
31Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
32Și după ce au intrat în corabie, a stat vântul.
33Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus și I-au zis: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
34După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului.
35Oamenii din locul acela, care cunoșteau pe Isus, au trimis să dea de știre în toate împrejurimile și au adus la El pe toți bolnavii.
36Bolnavii Îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Și toți câți s-au atins s-au vindecat.