Vindecarea unui îndrăcit
1Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul gadarenilor.
2Când a ieșit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpânit de un duh necurat.
3Omul acesta își avea locuința în morminte, și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț.
4Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mâini, dar rupsese cătușele și sfărâmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli.
5Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre.
6Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat
7și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!”
8Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși afară din omul acesta!”
9„Care-ți este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este „legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.”
10Și Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ținutul acela.
11Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau.
12Și dracii L-au rugat și au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.”
13Isus le-a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s-a repezit de pe râpă în mare: erau aproape două mii, și s-au înecat în mare.
14Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine. Oamenii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat.
15Au venit la Isus, și iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci, șezând jos îmbrăcat și întreg la minte; și s-au înspăimântat.
16Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii.
17Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor.
18Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El.
19Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine.”
20El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau.
Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani
21După ce a trecut Isus iarăși de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare.
22Atunci a venit unul din fruntașii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntașul s-a aruncat la picioarele Lui
23și I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască.”
24Isus a plecat împreună cu el. Și după El mergea mult norod și-L îmbulzea.
25Și era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge.
26Ea suferise mult de la mulți doctori; cheltuise tot ce avea, și nu simțise nicio ușurare; ba încă îi era mai rău.
27A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime și s-a atins de haina Lui.
28Căci își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”
29Și îndată a secat izvorul sângelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.
30Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El; și, întorcându-Se spre mulțime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?”
31Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește și mai zici: „Cine s-a atins de Mine?”
32El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
33Femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui și I-a spus tot adevărul.
34Dar Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a mântuit; du-te în pace și fii tămăduită de boala ta.”
35Pe când vorbea El încă, iată că vin niște oameni de la fruntașul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învățătorul?”
36Dar Isus, fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”
37Și n-a îngăduit nimănui să-L însoțească, afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov.
38Au ajuns la casa fruntașului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, și pe unii care plângeau și se tânguiau mult.
39A intrat înăuntru și le-a zis: „Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.”
40Ei își băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toți, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce-L însoțiseră și a intrat acolo unde zăcea copila.
41A apucat-o de mână și i-a zis: „Talita, cumi”, care tălmăcit înseamnă: „Fetițo, scoală-te îți zic!”
42Îndată fetița s-a sculat și a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniți.
43Isus le-a poruncit cu tărie să nu știe nimeni lucrul acesta; și a zis să dea de mâncare fetiței.