1După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut.
2A luat cuvântul și a zis:
Plângerea lui Iov
3„Blestemată să fie ziua în care m-am născut și noaptea care a zis: „S-a zămislit un copil de parte bărbătească.”
4Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer și să nu mai strălucească lumina peste ea!
5S-o cuprindă întunericul și umbra morții, nori groși să vină peste ea, și neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce știu să întărâte Leviatanul;
9să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aștepte lumina și să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.
11De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?
12De ce am găsit genunchi care să mă primească? Și țâțe care să-mi dea lapte?
13Acum aș fi culcat, aș fi liniștit, aș dormi și m-aș odihni
14cu împărații și cei mari de pe pământ, care și-au zidit falnice morminte,
15cu domnitorii care aveau aur și și-au umplut casele cu argint.
16Sau n-aș mai fi în viață, aș fi ca o stârpitură îngropată, ca niște copii care n-au văzut lumina!
17Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19cel mic și cel mare sunt totuna acolo, și robul scapă de stăpânul său.
20Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă și viață celor amărâți la suflet,
21care așteaptă moartea și nu vine; măcar că o doresc mai mult decât o comoară,
22care n-ar mai putea de bucurie și de veselie, dacă ar găsi mormântul? –
23Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă, pe care îl îngrădește Dumnezeu din toate părțile?
24Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, și jalea mi se varsă ca apa.
25De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă, și necazul dă peste mine.”