1Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde și a zis:
Cel din urmă răspuns al lui Iov
2„Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăște viața,
3că atâta vreme cât voi avea suflet și suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăția.
6Țin să-mi scot dreptatea și nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7Vrăjmașul meu să fie ca cel rău, și potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
8Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit; când îi taie Dumnezeu firul vieții, când îi ia sufletul?
9Îi ascultă Dumnezeu strigătele, când vine strâmtorarea peste el?
10Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalță el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
11Vă voi învăța căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12Dar voi le cunoașteți și sunteți de același gând; pentru ce dar vorbiți așa de prostește?
13Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14Dacă are mulți fii, îi are pentru sabie, și odraslele lui duc lipsă de pâine.
15Cei ce scapă din ai lui, sunt îngropați de ciumă, și văduvele lor nu-i plâng.
16Dacă strânge argint ca țărâna, dacă îngrămădește haine ca noroiul –
17el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, și de argintul lui omul fără prihană are parte.
18Casa lui este ca aceea pe care o zidește molia, ca o colibă pe care și-o face un străjer.
19Se culcă bogat și moare despuiat; deschide ochii și totul a pierit.
20Îl apucă groaza ca niște ape; și noaptea, îl ia vârtejul.
21Vântul de răsărit îl ia și se duce; îl smulge cu putere din locuința lui.
22Dumnezeu aruncă fără milă săgeți împotriva lui, și cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
23Oamenii bat din palme la căderea lui și-l fluieră la plecarea din locul lui.