17 versete~2 min de citire
1Iov a luat cuvântul și a zis:
2Și acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferința îmi înăbușe suspinele.

Răspunsul lui Iov

3Oh! Dacă ști unde -L găsesc, dacă putea ajung până la scaunul Lui de domnie,
4mi- apăra pricina înaintea Lui, mi- umple gura cu dovezi.
5 ști ce poate răspundă, vedea ce are -mi spună.
6Și-ar întrebuința El toată puterea ca lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreșit.
7Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, și fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8Dar, dacă duc la răsărit, nu este acolo; dacă duc la apus, nu-L găsesc:
9dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10Dar El știe ce cale am urmat; și, dacă m-ar încerca, ieși curat ca aurul.
11Piciorul meu s-a ținut de pașii Lui; am ținut calea Lui și nu m-am abătut de la ea.
12N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
13Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I dorește sufletul, aceea face.
14El Își va împlini dar planurile față de mine și va mai face și multe altele.
15De aceea tremur înaintea Lui, și când gândesc la lucrul acesta, tem de El.
16Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
17Căci nu întunericul durerii mele nimicește, nici negura în care sunt înfășurat.

Sfârșitul capitolului