1Iov a luat cuvântul și a zis:
2„Până când îmi veți întrista sufletul și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?
Răspunsul lui Iov
3Iată că de zece ori m-ați batjocorit; nu vă este rușine să vă purtați așa?
4Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.
5Credeți că mă puteți lua de sus? Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat?
6Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește și mă învelește cu lațul Lui.
7Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde; cer dreptate, și dreptate nu este!
8Mi-a tăiat orice ieșire, și nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.
9M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,
10m-a zdrobit din toate părțile, și pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
11S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș.
12Oștile Lui au pornit deodată înainte, și-au croit drum până la mine și au tăbărât în jurul cortului meu.
13A depărtat pe frații mei de la mine, și prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
14Rudele mele m-au părăsit, și cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
15Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.
16Chem pe robul meu, și nu răspunde; îl rog cu gura mea, și degeaba.
17Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, și duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18Până și copiii mă disprețuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
19Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20Oasele mi se țin de piele și de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinți.
21Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.
22De ce mă urmăriți ca Dumnezeu? Și nu vă mai săturați de carnea mea?
23Oh! Aș vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte;
24aș vrea să fie săpate cu un priboi de fier și cu plumb în stâncă pe vecie…
25Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ.
26Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu.
27Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu.
28Atunci veți zice: „Pentru ce-l urmăream noi?” Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29Temeți-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Și să știți că este o judecată.”