40 versete~4 min de citire
1După ce ne-am smuls din brațele lor, am plecat pe apă și ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, și de-acolo la Patara.
2Am găsit o corabie, care avea treacă în Fenicia, ne-am suit în ea și am plecat.
3Am trecut prin fața insulei Cipru, am lăsat-o la stânga și ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea se descarce corabia.

Pavel îşi ia rămas-bun de la ucenicii din Tir

4Acolo am găsit pe ucenici și am rămas șapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel nu se suie la Ierusalim.
5Dar când s-au împlinit zilele, am plecat și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal și ne-am rugat.
6Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alții, și noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă.
7După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraților și am stat la ei o zi.

Pavel la Ptolemaida şi la Cezareea. Prorocia lui Agab

8A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el.
9El avea patru fete fecioare care proroceau.
10Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a coborât din Iudeea
11și a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „Așa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta și-l vor da în mâinile Neamurilor.”
12Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât și cei de acolo, am rugat pe Pavel nu se suie la Ierusalim.
13Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți de plângeți așa și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai fiu legat, dar chiar și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
14Dacă am văzut nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit și am zis: „Facă-se voia Domnului!”
15După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare și ne-am suit la Ierusalim.
16Câțiva ucenici din Cezareea au venit și ei cu noi și ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam găzduim.

Pavel la Ierusalim în Templu

17Când am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie.
18A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, și toți prezbiterii s-au adunat acolo.
19După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.
20Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, și toți sunt plini de râvnă pentru Lege.
21Dar ei au auzit despre tine înveți pe toți iudeii care trăiesc printre Neamuri se lepede de Moise, le zici nu-și taie copiii împrejur și nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
22Ce este de făcut? Negreșit, mulțimea are se adune, căci vor auzi ai venit.
23Deci ce-ți vom spune noi. Avem aici patru bărbați care au făcut o juruință.
24Ia-i cu tine, curăță-te împreună cu ei și cheltuie tu pentru ei, ca -și radă capul. Și astfel vor cunoaște toți nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci și tu umbli întocmai după rânduială și păzești Legea.
25Cu privire la Neamurile care au crezut, noi am hotărât și le-am scris trebuie se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie.”
26Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curățat și a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca vestească sfârșitul zilelor curățării când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.

Prinderea lui Pavel

27Către sfârșitul celor șapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el
28și au început strige: „Bărbați israeliți, dați ajutor! Iată omul care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva Locașului acestuia; ba încă a vârât și pe niște greci în Templu și a spurcat acest Locaș sfânt.”
29În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, împreună cu el în cetate și credeau Pavel îl băgase în Templu.
30Toată cetatea s-a pus în mișcare și s-a strâns norodul din toate părțile. Au pus mâna pe Pavel și l-au scos afară din Templu, ale cărui uși au fost încuiate îndată.
31Pe când încercau -l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oștii tot Ierusalimul s-a tulburat.
32Acesta a luat îndată ostași și sutași și a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan și pe ostași, au încetat mai bată pe Pavel.
33Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el și a poruncit -l lege cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine este și ce a făcut.
34Dar unii strigau într-un fel, alții în alt fel prin mulțime; fiindcă nu putea deci înțeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit -l ducă în cetățuie.
35Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit fie dus de ostași, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat;
36căci mulțimea norodului se ținea după el și striga: „La moarte cu el!”
37Tocmai când era fie băgat în cetățuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit -ți spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Știi grecește?

Pavel cere voie să vorbească

38Nu cumva ești egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă și a dus în pustiu pe cei patru mii de tâlhari?”
39Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate. Te rog, -mi voie vorbesc norodului.”
40După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte și a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, și Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:

Sfârșitul capitolului