20 versete~2 min de citire

Făgăduinţe

1Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea și blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul Dumnezeul tău,
2dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta și din tot sufletul tău, tu și copiii tăi, potrivit cu tot ce-ți poruncesc azi,
3atunci Domnul Dumnezeul tău va aduce înapoi robii tăi și va avea milă de tine, te va strânge iarăși din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăștia Domnul Dumnezeul tău.
4Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar și de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău și acolo Se va duce te caute.
5Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara pe care o stăpâneau părinții tăi și o vei stăpâni; îți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi.
6Domnul Dumnezeul tău îți va tăia împrejur inima ta și inima seminței tale, și vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, ca trăiești.
7Domnul Dumnezeul tău va face ca toate aceste blesteme cadă peste vrăjmașii tăi, peste cei ce te vor urî și te vor prigoni.
8Și tu te vei întoarce la Domnul, vei asculta de glasul Lui și vei împlini toate aceste porunci pe care ți le dau astăzi.
9Domnul Dumnezeul tău te va umple de bunătăți, făcând propășească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale și rodul pământului tău; căci Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum Se bucura de fericirea părinților tăi,
10dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile și rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău.

Porunca nu este departe

11Porunca aceasta, pe care ți-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine.
12Nu este în cer, ca zici: „Cine se va sui pentru noi în cer și ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?”
13Nu este nici dincolo de mare, ca zici: „Cine va trece pentru noi dincolo de mare și ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?”
14Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca s-o împlinești.

Alegerea

15Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul.
16Căci îți poruncesc azi iubești pe Domnul Dumnezeul tău, umbli pe căile Lui și păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, ca trăiești și te înmulțești și ca Domnul Dumnezeul tău te binecuvânteze în țara pe care o vei lua în stăpânire.
17Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta și te vei lăsa amăgit te închini înaintea altor dumnezei și le slujești,
18 spun astăzi veți pieri și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul.
19Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca trăiești, tu și sămânța ta,
20iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viața ta și lungimea zilelor tale, și numai așa vei putea locui în țara pe care a jurat Domnul o va da părinților tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov.”

Sfârșitul capitolului