1Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă dintre femei? Încotro a apucat iubitul tău, ca să-l căutăm și noi împreună cu tine? –
2Iubitul meu s-a coborât la grădina lui, la stratul de miresme, ca să-și pască turma în grădini și să culeagă crini.
3Eu sunt a iubitului meu, și iubitul meu este al meu; el își paște turma între crini. –
4Frumoasă ești, iubito, ca Tirța, plăcută ca Ierusalimul, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor.
5Întoarce-ți ochii de la mine, căci mă tulbură. Perii tăi sunt ca o turmă de capre care poposesc pe coama Galaadului.
6Dinții tăi sunt ca o turmă de oi care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, și niciuna din ele nu este stearpă.
7Obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta…
8Am șaizeci de împărătese, optzeci de țiitoare, și fete fără număr,
9dar numai una singură este porumbița mea, neprihănita mea; ea este singură la mama sa, cea mai aleasă a celei ce a născut-o. Fetele o văd și o numesc fericită; împărătesele și țiitoarele de asemenea o laudă. –
10„Cine este aceea care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor?” –
11M-am coborât în grădina cu nuci, să văd verdeața din vale, să văd dacă a înmugurit via și dacă au înflorit rodiile.
12Dar fără să bag de seamă, dorința mea m-a dus la carele poporului unui om ales. –
13Întoarce-te, întoarce-te, Sulamito! Întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim. – Ce aveți voi să vă uitați la Sulamita ca la niște fete ce joacă în cor?