Învăţăturile date lui Solomon până la moarte
1David se apropia de clipa morții și a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând:
2„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întărește-te și fii om!
3Păzește poruncile Domnului Dumnezeului tău umblând în căile Lui și păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui și învățăturile Lui, după cum este scris în Legea lui Moise, ca să izbutești în tot ce vei face și ori încotro te vei întoarce
4și pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe care le-a rostit pentru mine: „Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea, din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.”
5Știi ce mi-a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce a făcut celor două căpetenii ale oștirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a omorât; a vărsat în timp de pace sânge de război și a pus sângele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc și pe încălțămintea din picioare.
6Fă după înțelepciunea ta, și să nu lași ca perii lui cei albi să se coboare în pace în Locuința morților.
7Să te porți cu bunăvoință cu fiii lui Barzilai, galaaditul, și ei să mănânce la masă cu tine; căci tot așa s-au purtat și ei cu mine, ieșindu-mi înainte, când fugeam de fratele tău Absalom.
8Iată că ai lângă tine pe Șimei, fiul lui Ghera, beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua când mă duceam la Mahanaim. Dar s-a coborât înaintea mea la Iordan, și i-am jurat pe Domnul, zicând: „Nu te voi omorî cu sabia.”
9Acum, tu să nu-l lași nepedepsit; căci ești un om înțelept și știi cum trebuie să te porți cu el. Să-i cobori perii albi însângerați în Locuința morților.”
10David a adormit cu părinții lui și a fost îngropat în cetatea lui David.
11Vremea cât a împărățit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a împărățit șapte ani, iar la Ierusalim a împărățit treizeci și trei de ani.
12Solomon a șezut pe scaunul de domnie al tatălui său, David, și împărăția lui s-a întărit foarte mult.
Solomon omoară pe Adonia
13Adonia, fiul Haghitei, s-a dus la Bat-Șeba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: „Vii cu gânduri pașnice?” El a răspuns: „Da.”
14Și a adăugat: „Am să-ți spun o vorbă.” Ea a zis: „Vorbește!”
15Și el a zis: „Știi că împărăția era a mea și că tot Israelul își îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împărăția s-a întors și a căzut fratelui meu, pentru că Domnul i-a dat-o.
16Acum îți cer un lucru: nu-ți întoarce fața!” Ea i-a răspuns: „Vorbește!”
17Și el a zis: „Spune, te rog, împăratului Solomon – căci nu se poate să nu te asculte – să-mi dea de nevastă pe Abișag, sunamita.”
18Bat-Șeba a zis: „Bine! Voi vorbi împăratului pentru tine.”
19Bat-Șeba s-a dus la împăratul Solomon, să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei și a șezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului, și ea a șezut la dreapta lui.
20Apoi a zis: „Am să-ți fac o mică rugăminte: să mă asculți!” Și împăratul i-a zis: „Cere, mamă, căci te voi asculta.”
21Ea a zis: „Abișag, sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.”
22Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: „Pentru ce ceri numai pe Abișag, sunamita, pentru Adonia? Cere și împărăția pentru el – căci este fratele meu mai mare decât mine – pentru el, pentru preotul Abiatar și pentru Ioab, fiul Țeruiei.”
23Atunci împăratul a jurat pe Domnul, zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu-l vor costa viața pe Adonia cuvintele acestea!
24Acum, viu este Domnul, care m-a întărit și m-a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu, David, și care mi-a făcut o casă, după făgăduința Lui, că astăzi va muri Adonia!”
25Și împăratul Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit; și Adonia a murit.
Abiatar, scos din slujbă
26Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: „Du-te la Anatot, la moșiile tale, căci ești vrednic de moarte; dar nu te voi omorî azi, pentru că ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu înaintea tatălui meu, David, și pentru că ai luat parte la toate suferințele tatălui meu.”
27Astfel Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvântul rostit de Domnul asupra casei lui Eli, în Silo.
Omorârea lui Ioab
28Vestea aceasta a ajuns până la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Și Ioab a fugit la Cortul Domnului și s-a apucat de coarnele altarului.
29Au dat de știre împăratului Solomon că Ioab a fugit la Cortul Domnului și că este la altar. Și Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându-i: „Du-te și lovește-l!”
30Benaia a ajuns la Cortul Domnului și a zis lui Ioab: „Ieși! Căci așa poruncește împăratul.” Dar el a răspuns: „Nu! Vreau să mor aici.” Benaia a spus lucrul acesta împăratului zicând: „Așa a vorbit Ioab și așa mi-a răspuns.”
31Împăratul a zis lui Benaia: „Fă cum a zis, lovește-l și îngroapă-l; și ia astfel de peste mine și de peste casa tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei.
32Domnul va face ca sângele lui să cadă asupra capului lui, pentru că a lovit pe doi bărbați mai drepți și mai buni decât el și i-a ucis cu sabia, fără să fi știut tatăl meu, David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oștirii lui Iuda.
33Sângele lor să cadă peste capul lui Ioab și peste capul urmașilor lui pentru totdeauna; dar David, sămânța lui, casa lui și scaunul lui de domnie, să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului.”
34Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a suit, a lovit pe Ioab și l-a omorât. El a fost îngropat în casa lui, în pustiu.
35Împăratul a pus în fruntea oștirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Țadoc.
Omorârea lui Şimei
36Împăratul a chemat pe Șimei și i-a zis: „Zidește-ți o casă la Ierusalim: să locuiești în ea și să nu ieși din ea ca să te duci într-o parte sau alta.
37Să știi bine că în ziua când vei ieși și vei trece pârâul Chedron, vei muri. Atunci sângele tău va cădea asupra capului tău.
38Șimei a răspuns împăratului: „Bine! Robul tău va face cum spune domnul meu, împăratul.” Și Șimei a locuit multă vreme la Ierusalim.
39După trei ani, s-a întâmplat că doi slujitori ai lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, împăratul Gatului. Au dat de știre lui Șimei, zicând: „Iată că slujitorii tăi sunt la Gat.”
40Șimei s-a sculat, a pus șaua pe măgar și s-a dus la Gat, la Achiș, să-și caute slujitorii. Șimei s-a dus și și-a adus înapoi slujitorii din Gat.
41Au dat de veste lui Solomon că Șimei a plecat din Ierusalim la Gat și că s-a întors.
42Împăratul a chemat pe Șimei și i-a zis: „Nu te-am pus eu să juri pe Domnul și nu ți-am spus eu hotărât: „Să știi că vei muri în ziua când vei ieși să te duci într-o parte sau alta”? Și nu mi-ai răspuns tu: „Bine! Am înțeles”?
43Pentru ce atunci n-ai ascultat de jurământul Domnului și de porunca pe care ți-o dădusem?”
44Și împăratul a zis lui Șimei: „Știi înăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu, David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.
45Dar împăratul Solomon va fi binecuvântat, și scaunul de domnie al lui David va fi întărit pe vecie înaintea Domnului.”
46Și împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieșit și a lovit pe Șimei; și Șimei a murit. Astfel, împărăția s-a întărit în mâinile lui Solomon.