13 versete~2 min de citire

Curvarul din Corint

1Din toate părțile se spune între voi este curvie; și încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomenește; până acolo unul din voi trăiește cu nevasta tatălui său.
2Și voi v-ați fălit! Și nu v-ați mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârșit fapta aceasta fi fost dat afară din mijlocul vostru!
3Cât despre mine, măcar n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de față cu duhul, am și judecat, ca și când fi fost de față, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.
4În Numele Domnului Isus, voi și duhul meu, fiind adunați laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus,
5am hotărât ca un astfel de om fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui fie mântuit în ziua Domnului Isus.

Hristos – Mielul nostru de Paşte

6Nu lăudați bine. Nu știți puțin aluat dospește toată plămădeala?
7Măturați aluatul cel vechi, ca fiți o plămădeală nouă, cum și sunteți, fără aluat; căci Hristos, Paștile nostru, a fost jertfit.
8 prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate și viclenie, ci cu azimele curăției și adevărului.

Creştinii şi curvarii

9V-am scris în epistola mea n-aveți nicio legătură cu curvarii.
10Însă n-am înțeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreți, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui ieșiți din lume.
11Ci v-am scris n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar își zicefrate”, totuși este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici mâncați.
12În adevăr, ce am eu judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră judecați pe cei dinăuntru?
13Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Dați afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela.

Sfârșitul capitolului